Acesta
este probabil cel mai faimos afiș din primul război mondial,
prezentându-l
pe Mareșalul
Lord Kitchener, atrăgând oamenii să se alăture armatei britanice.
A fost tipărit
pentru prima dată
în 1914, dar a
devenit mai cunoscut după
război, pentru
că înainte
nu a fost larg răspândit în afara Londrei.
Cu toate acestea, datorită
puternicului său impactului vizual, a
fost preluat
și
de alți artiști, inclusiv în SUA, unde imaginea lui Kitchener a
fost înlocuită de unchiul Sam.
Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român. La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o agricultură de subzistență, tradițională și cu un nivel redus de productivitate. Societatea era dominată de o aristocrație funciară (marii proprietari de terenuri agricole) care își exercita dominația asupra unei mase mari de populație, preponderent rurală și în covârșitoare măsură anal...

Comments
Post a Comment